Catolicii moldoveni de astăzi sunt urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi nu puţini în Muntenia. Creşterea neobişnuită a populaţiei catolice din Moldova a dus la apariţia a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamţ şi laşi. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoşi în afara celor trei naţiuni medievale (unguri, saşi şi secui), s-au ridicat cerându-şi drepturile, la Bobâlna (1437), în 1514 sub Gheorghe Doja şi în 1784 cu Horea, Cloşca şi Crişan. Adânciţi în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet “surghiuniţi de celelalte neamuri din Principat pe pământurile cele mai pustii şi părăsite,... fiecare sas sau ungur putând lua în stăpânire aceste locuri ... gonindu-l pe acesta (românul) în munţi cu toată familia sa, unde nu găseşte decât stânci, sau chiar silindu-l să iasă din ţară”. Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale. Românii transilvăneni s-au adăugat comunităţilor catolice deja existente în Moldova medievală (secolul XIII), ca urmare a misionarismului Romei. Deformata idee, frecvent vehiculată şi din nefericire însuşită de unii, potrivit căreia cel puţin după nume am fi maghiari, îşi are explicaţia în politica naţionalistă maghiară, care a avut ca apogeu Apariţia în 1898 sub controlul Ministerului de Interne de la Budapesta a “Societăţii Centrale de Maghiarizare a Numelui”. În virtutea regulamentului acestei societăţi, şi prin intermediul preoţilor catolici maghiari, românii primeau nume ungureşti deoarece “...prin maghiarizarea numelui de familie, adică prin botez naţional cel cu nume străin este primit în Societatea maghiară” . Fapt istoric de necontestat susţinut de un document oficial, care nu a avut niciodată un echivalent românesc, politica de maghiarizare a numelor constituie un important filon de inspiraţie şi pentru liderii politici ai Ungariei de astăzi. Ce machiavelism mai mare poate exista dacă ieri ne goneau de pe pământul nostru, iar astăzi ne botează “ceangăi-maghiari” şi ne cheamă înapoi cu certificate de “nobleţe maghiară”!?. Este ca şi cum între victimă şi călău se creează dintr-o dată o asemenea iubire încât victima sărută mâna celui care tocmai i-a furat casa şi pământul. Pentru după 1990 au început apară o serie de emisari ai Budapestei, care solicită nici mai mult nici mai puţin, ca noi, urmaşii pribegilor de ieri, spunem suntem maghiari. Botezându-ne “ceangăi”, adică un fel de maghiari corciţi, au devenit dintr-o dată extrem de grijulii faţă de soarta noastră şi declarându-ne o populaţie arhaică lipsită de intelectuali, transformă religia noastră într-un subiect care induce ideea ceea ce este catolic este automat şi ungur. De aici şi până la transformarea catolicilor într-o minoritate etnică aşa cum o face raportul finlandezei - Titty Isohookana-Asunmaa -, nu este decât un pas. Care s-a făcut trebuie recunoaştem, şi pe fondul ignoranţei clasei noastre politice, sau cel puţin al unei părţi, la care se adaugă serioase carenţe în domeniul politicii noastre externe şi nu în ultimul rând, al administraţiilor judeţene care nu au sprijinit localităţite catolice. Formulările din raportul menţionat sunt cel puţin surprinzătoare în condiţiile în care anterior redactării lui au existat reacţii ale unor comunităţi catolice (în localitatea Cleja din judeţul Bacău 1995 şi 1997) când populaţia a respins pe bună dreptate tentativele U.D.M.R. şi asociaţiilor maghiare de a le denatura identitatea românească. Dezavuaţi de populaţia catolică, astăzi, cei câţiva lideri pro-maghiari s-au concentrat în 2-3 localităţi, unde îşi au domiciliul, transformând locuinţele proprii în “şcoală şi biserică”, ţinând cursuri şi oficiind serviciul religios în limba maghiară. Absolut “originală” soluţia este de fapt ilegală, încălcând atât legislaţia privind organizarea învăţământului cât şi dreptul canonic. Profitând de precaritatea dotării existente în unele şcoli din mediul rural, în special în domeniul calculatoarelor, aceşti lideri înghesuie în câteva spaţii improprii, copii cu vârste şi pregătiri diferite, ademenindu-i şi condiţionând serviciile oferite de învăţarea limbii maghiare. Se încalcă astfel toate normele metodologice, pedagogice şi organizatorice necesare a fi respectate pentru autorizarea unei instituţii de învăţământ, în conformitate cu legistaţia românească şi europeană. Alături de cele câteva calcutatoare şi manuale primite de la Budapesta, deseori în zonă îşi fac apariţia şi preoţi maghiari din Transilvania şi Ungaria, care în aceleaşi spaţii oficiază serviciul religios în limba maghiară. Potrivit dreptului canonic, preoţii străini care vin şi oficiază în aceste localităţi, încalcă autoritatea Episcopiei de laşi, în condiţiile în care nu au acceptul episcopului de Iaşi. Aceste reglementări sunt general valabile în toată lumea catolică. Considerăm readucerea în discuţie a problemei şcolilor în limba maghiară în satele catolice din Moldova este lipsită de temeinicie, susţinătorii acestei idei raportându-se la un fals precedent încercând găsească o legitimare istorică, acolo unde ea nu există. În mod concret este vorba de iniţiativa din anii 1950 impusă de puterea sovietică de la Moscova autorităţilor comuniste româneşti de a introduce în Moldova şcoli în limba maghiară. În contextul istoric de atunci, motivaţiile autorităţilor comuniste faţă de înfiinţarea şcolilor în limba maghiară, au fost cât se poate de originale, în conformitate cu idealul internaţionalismului de factură sovietică. Nereuşind să-şi apropie comunităţile catolice prin instituţia ecleziastică, regimul comunist nu a ezitat să-i încadreze pe catolici într-un mod nedrept, în categoria unei minorităţi etnice făcând astfel un serviciu imens naţionalismului maghiar. Autorităţile comuniste au ignorat însă tocmai părerea celor pentru care au înfiinţat aceste şcoli maghiare, anume romano-catolici din Moldova, care nu au ezitat ceară în mod firesc înlocuirea acestora cu şcoli româneşti. Experimentul impus din afară care nu ţinea cont de identitatea românească a populaţiei romano-catolice din Moldova, a fost sortit eşecului. Privind retrospectiv, această argumentaţie este evident problema romano-catolicilor din Moldova are profunde determinări politice exterioare României, astfel încât tentativele de reactualizare generează aceleaşi reacţii şi atitudini de respingere în rândul comunităţilor catolice. În acest context relevante pentru identitatea românească a catolicilor din Moldova sunt excelentele relaţii de convieţuire cu ortodocşii, între ei neexistând niciodată probleme interconfesionale sau conflicte. Stau mărturie atât căsătoriile cât şi convieţuirea în aceleaşi localităţi şi, mai nou, vizita Suveranului Pontif în România la invitaţia Întâiului Stătător al Bisericii Ortodoxe Române. Intensitatea mereu crescândă a acestor acţiuni provocatoare a solicitat din partea noastră găsirea unor instrumente prin intermediul cărora comunităţile catolice din Moldova să-şi poată afirma, pentru a nu ştiu câta oară, identitatea românească. În condiţiile în care filo-maghiarii, aşa cum de altfel am menţionat, au înfiinţat o serie de asociaţii ce au ca fondatori aceeaşi 10-20 de oameni fără a se supune niciodată unei dezbateri publice pentru a cunoaşte susţinerea de care se bucură (sic'), în 17 martie 2001, 1000 de catolici delegaţi de 40 de comunităţi din Moldova, în şedinţă publică, au pus bazele Asociaţiei Romano-Catolicilor “Dumitru Mărtinaş”. Adunarea Generală s-a constituit într-o mult aşteptată ocazie, în care, în mod public, participanţii şi-au afirmat încă o dată originea românească şi au protestat împotriva celor care doresc să-şi atingă scopurile lor politice pe seama romano-catolicilor. Printr-un vot unanim Asociaţia a fost mandatată promoveze identitatea românească a romano-catolicilor din Moldova, anulând ipostaza folosirii lor în favoarea unor interese străine. Pentru aceasta, prima iniţiativă a Comitetului de Coordonare a constituit-o iniţierea unei corespondenţe cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pe adresa căreia a fost trimis un material reprezentativ privind adevărata stare de fapt. În pofida acestei experienţe triste, membrii comunităţii noastre îşi exprimă speranţa vocea lor va fi auzită şi ascultată de organismele europene, iar pe viitor deciziile care îi privesc vor fi adoptate cu respectarea principiilor şi normelor care guvernează comunitatea europeană. Spunem aceasta cu referire clară la principiul Uniunii Europene “unitate în diversitate” întrucât şi noi reprezentăm o componentă românească a familiei europene, de religie romano- catolică. în ultimă instanţă, făcând parte din marea comunitate catolică europeană, ca români reprezentăm o punte peste imaginara linie culturală trasată de Samuel Huntington. Această precizare doreşte anuleze ideea dincolo de hotarele actuale ale catolicismului maghiar pot exista şi chiar există catolici de altă etnie, respectiv români. “Pământeni catolici”, cum îi numea în Sfatul Ţării la 1857 Costache Negri sau “răzeşi catolici” potrivit lui Mihail Kogălniceanu, catolicii din Moldova, care s-au privit întotdeauna ca români, au devenit, mai ales în ultimii 10 ani, un subiect viu de discutat, fără voia lor. Mai mult decât atât, peste noapte, un parlamentar maghiar ales pe listele U.D.M.R. în judeţul Bihor s-a autoproclamat în Parlamentul României, reprezentantul catolicilor din Moldova, în condiţiile în care circumscripţia sa electorală se află la peste 600 km faţă de Moldova. Informăm romano-catolicii din Moldova şi-au exprimat opţiunile electorale la fel ca toţi românii, astfel încât formaţiunea politică de care aparţine parlamentarul respectiv (U.D.M.R.) nu a obţinut nici un loc în legislativul României la nici una din alegerile democratice din l990 până astăzi. În concluzie: - “Ceangăii” nu există: există doar români romano-catolici, ei nu sunt o minoritate etnică pentru limba maternă a catolicilor moldoveni este limba română, obiceiurile, portul popular, cultura populară a acestora, sunt specifice naţiunii române. - Catolicii din Moldova au fost şi sunt români, iar apartenenţa lor la religia romano-catolică nu dreptul nimănui să-i revendice. Prezentarea lor ca maghiari are motivaţii politice străine de identitatea acestora. - Nu se poate vorbi de o discriminare a catolicilor din Moldova de către majoritatea ortodoxă, în condiţiile în care şi unii şi alţii sunt români şi convieţuiesc în bună pace. - Himera “Ungariei Mari” nostalgie a liderilor maghiari de astăzi este străină catolicilor din Moldova. - Este necesară o atitudine fermă din partea statului român referitoare la amestecul străin în problema catolicilor din Moldova.
Denumirea “ceangău” este abuzivă și inacceptabilă, pentru următoarele motive: Romano-catolici din regiunea Moldova - România ETNIA  “CEANGĂIASCĂ”  NU  EXISTĂ
Un grup etnic nu poate apară dintr-o dată, doar pe baza afirmațiilor unui preot secui. Un grup etnic este alcătuit din persoane care au origine comună, același trecut istoric îndelungat - mii de ani (exemplu: etnia rromă - țiganii - constituie un grup etnic de peste 1000 de ani de când au sosit în Europa, la care se adaugă câteva mii de ani de existență în India), au aceleași valori culturale, un anumit grad de înrudire, o înfățișarea fizică asemănătoare, o fizionomie tipică, o limbă comună și strămoși comuni. Din punct de vedere etnic, romano-catolicii din Moldova nu pot fi decât, ori români, ori maghiari, ori de altă etnie din cele cunoscute și unanim acceptate (ex. germani, slavi, chinezi, etc.) însă toate dovezile istorice, culturale, etnografice și biologice (testele ADN) confirmă cei denumiți “ceangăi” sunt români.
1. Denumirea este arbitrară, fiind creația preotului secui Péter Zöld, în anul 1780, fără argumente științifice; 2. Această denumire nu are nici un temei istoric, nefiind bazată pe o istorie proprie a unui grup de persoane, catolicii din Moldova având aceeași istorie ca și etnicii români; 3. Denumirea este echivocă, deoarece nu definește “ceangăii”, nu stabilește criterii pe baza cărora o persoană poate fi considerată “ceangău” și lasă posibilitatea ca în această categorie de persoane să fie inclus oricine, fără nici o justificare; 4. Încă de la apariția denumirii “ceangău”, aceasta a fost folosită în sens peiorativ (având înțelesul de corcitură ). 5. Denumirea “ceangău” nu are nici o justificare științifică, fiind contrazisă de argumente istorice, culturale și de testele ADN care confirmă că cei denumiți “ceangăi” sunt români și sunt diferiți de maghiari;
Originea denumirii “ceangău” Denumirea “ceangău” a fost creată în anul 1780, de preotul secui Péter Zöld, în raportul său "Notitia de rebus hungarorum qui in Moldavia et ultra degant" . Acesta a călătorit în regiunea istorică Moldova (România), unde populația este majoritar ortodoxă, dar în zonă existau importante comunități de creștini romano-catolici. Despre romano-catolicii din Moldova, preotul secui Zöld Péter a consemnat "…îmbrăcămintea lor este românească, ieftină şi este lucrată de nevestele lor…" și aceștia sunt bilingvi “…toți cunosc și vorbesc românește și ungurește…” (în vorbirea curentă, obișnuită, folosesc limba română și limba maghiară) dar “…vorbesc stricat ungureşte…” (în limbajul folosit există un amestec de cuvinte românești și ungurești). Pentru nu exista o denumire a acestor persoane, preotul secui Péter Zöld a spus despre romano-catolicii din Moldova sunt: csango-maghiar (în românește ceangăi-maghiari sau, simplu... ceangăi). Adică cei care vorbesc o limbă maghiară corcită, maghiari corciți (lingvistic). Denumirea “ceangău” a fost ulterior preluată de alți istorici și a fost folosită de propaganda maghiară, pentru a pretinde că acești creștini romano-catolici din Moldova ar fi maghiari.
Originea romano-catolicilor din Moldova
Originea “ceangăilor” din Moldova Cercetarea originii ceangăilor este lungă, plină de peripeții și foarte deseori, de căutări zadarnice. Problema lor a reținut în mod constant atenția învățaților din cauza graiului unguresc ce se mai aude prin câteva sate din Moldova, transmis pe cale orală, fără scriere, cu un vocabular incomplet, având multe cuvinte românești. În această lungă și laborioasă trudă de cercetare a fost uitat un element de mare însemnătate științifică: graiul lor românesc . S-a crezut trecându-se sub tăcere graiul originar al unei populații și substituindu-i un grai străin, care nu i se potrivea și pe care nu l-a putut deprinde corect niciodată, trecutul său istoric va putea fi îngropat în uitare și absorbirea în sânul populației ungurești va fi asigurată. Numeroși observatori științifici (istorici, geografi) sau simpli călători au semnalat cu uimire ceangăii, considerați de obicei maghiari de origine, au fizionomie caracteristic românescă și conservă cu tenacitate graiul transilvănean, vechiul port românesc, folclorul și tradițiile specifice poporului român. Lingvistul Sever Pop (1901-1961) autorul Atlasului lingvistic român, a consemnat “Costumul femeiesc, din regiune, nu are nimic unguresc; din contră, acesta oferă toate caracteristicile costumelor din regiunea montană a Moldovei” . În anul 1887, Ballagi Aladár, președintele Societății Geografice Maghiare a vizitat satul Cleja din județul Bacău, ocazie cu care nu și-a putut ascunde surprinderea spunând “…aceștia par a fi valahi. Nu numai portul dar și fizionomia lor poartă amprenta valahă…” . În anul 1787, contele d’Hauterive, secretar al domnitorului Alexandru Mavrocordat a menționat într-un memoriu ceangăii din Moldova sunt dansatori pasionați și interpreți iscusiți ai dansurilor românești. Vorbind despre romano-catolicii din Moldova, istoricul Nicolae Iorga și-a manifestat admirativ surprinderea față de îmbrăcămintea românească a ceangăilor descrisă de el “…cu frumoase porturi falnice…” , ale căror femei își înfășoară capul “…în mari broboade albe, întru toate asemenea prim mărimea lor și prin felul în care sunt prinse, cu acelea ale fetelor și nevestelor muntelui făgărășean…” , marele istoric concluzionând ceangăii “…nu sunt nici pe departe așa de străini cum s- ar putea bănui…” . În anul 1763, episcopul de Bacău, Stanislau Jezierski a consemnat “…în toată Moldova numărul catolicilor nu sporește decât prin catolicii care vin din Transilvania…” și deoarece acești “catolici transilvăneni aparțin stăpânirii ungurești… moldovenii nu-i numesc catolici ci unguri…” . Tot în anul 1763, Iosif Cambioli Prefectul Misiunii franciscane din Moldova, a consemnat “…de șapte ani încoace, numărul catolicilor noștri a crescut și crește în fiecare zi, nu pentru necatolicii ar trece la noi, ci pentru în Ungaria și mai ales în Transilvania a fost și este foamete și acum, de când s-a încheiat pacea între austrieci și prusieni, prind soldați cu forța și de aceea în această provincie au venit și vin întruna familii întregi și mare număr de tineret de la 14 ani în sus, fiindcă de la această vârstă îi înrolează în armată…” . În lucrarea Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir - menționând existența catolicilor pe acest teritoriu - consemnează aceștia evitau a spune că sunt maghiari și vorbind, ei despre ei, se numeau catolici . Geograful Victor Tufescu (întemeietorul geografiei moderne în România) a consemnat “…aproape pretutindeni, în satele ceangăiești nu se aude vorbă ungurească iar așa-zișii ceangăi de acolo se consideră insultați dacă li se spune unguri și nu români…” . Scriitoarea maghiară Ignácz Rózsa (1909-1979) care a călătorit prin Moldova notează absența totală a conștiinței maghiare și recrudescența viguroasă a patriotismului românesc la locuitorii din Luizi Călugăra, județul Bacău. Extras din lucrarea “Originea ceangăilor din Moldova” - autor Dumitru Mărtinaș
Originea romano-catolicilor din regiunea Moldova - România
Localități din regiunea Moldova, în care există comunități de credincioși romano-catolici (date actuale)
Județul BOTOȘANI Județul SUCEAVA Județul IAȘI Județul NEAMȚ Județul BACĂU Județul VASLUI Județul VRANCEA Județul GALAȚI Vezi detalii Vezi detalii Vezi testele ADN Vezi graficul comparativ
Dovada originii “ceangăilor” - testele ADN
TESTE ADN Vezi AICI
Romano-catolicii din Moldova (Romania) - Roman Catholics from Moldavia - Romania - people so called csangos - românii denumiți ceangăi, Tchangos
Cea mai simplă și sigură cale de a afla originea etnică a unei persoane, este testul ADN. Pe toți aceia care se consideră “ceangăi”,  îi invităm să-și facă testul ADN pentru etnie.  Asta … doar pentru ei.  Pentru ca ei să-și afle identitatea.  Pentru ca ei să-și afle originea și să-și cunoască strămoșii.  Pentru ca ei să fie convinși de adevărata, proprie, identitate.   Pentru noi, nu contează (profilul lor genetic). Oricare ar fi rezultatul, noi îi considerăm frați în Domnul.    FIE  CA  ADEVĂRUL  SĂ  NE  FACĂ  PE  TOȚI  MAI  TOLERANȚI !
Proiectul Genomul Uman care a fost derulat de oameni de știință din lumea întreagă, începând cu anul 1990, este un proiect internațional de cercetare genetică, derulat cu scopul principal de a descifra codul genetic uman și identificarea genelor responsabile pentru bolile genetice, modul în care aceste gene declanșează boala, prevenirea apariției bolilor genetice și vindecarea acestor boli. Concomitent cu scopul principal de prevenire a bolilor genetice, odată descifrat codul genetic, poate contribui la înțelegerea istoriei omenirii și evoluția speciei umane dar poate contribui și la stabilirea legăturilor de rudenie dintre părinți și copii, implicit de stabilire a descendenței unor grupuri de persoane, comunități, popoare, astfel încât se poată evidenția caracteristicile genetice ale unui popor, evoluția istorică și diversitatea genetică a membrilor unui popor sau dimpotrivă izolarea și singularitatea, tipicitatea unui popor. Separat de acest proiect amplu, organizații științifice, universități din lumea întreagă, au derulat proiecte de mică amploare, având ca scop descifrarea codului genetic pentru anumite grupuri de persoane. În ultimii 20 de ani, sute de milioane de persoane au apelat - din proprie inițiativă - la testele ADN în vederea stabilirii etniei proprii și au reușit să-și găsească noi membri de familie și să-și descopere originile etnice. Testul ADN este non invaziv și presupune colectarea probei din care va fi extras materialul genetic, prin impregnarea cu salivă, cu ajutorul unui tampon mic de vată, de pe interiorului obrazului, timp de aproximativ 45 de secunde. Proba astfel recoltată se înaintează laboratorului de analize genetice care va comunica rezultatul în aproximativ 30 de zile. Rezultatele testului ADN sunt confidențiale și se comunică numai titularului. Legături utile pentru cei ce doresc să facă testul ADN pentru etnie https://www.myheritage.ro https://www.ancestry.com http://www.homednadirect.ro http://www.eurogentest.org Cei interesați pot găsi și alte site-uri specializate în testare ADN, prin interogarea motoarelor de căutare cu textul “teste ADN pentru etnie”.
ÎNDRUMĂRI PENTRU CEI CARE DORESC SĂ ÎȘI AFLE ORIGINEA ETNICĂ
ORIGINEA AȘA-ZIȘILOR “CEANGĂI”
Teste ADN individuale Vezi teste ADN efectuate de unii romano-catolici din Moldova

Asociaţia "Dumitru Mărtinaş" - reprezentanta Romano-Catolicilor din regiunea istorică Moldova - România (românii denumiţi de

literatura maghiară "ceangăi"; în maghiară "csangok"; în franceză “tchangos”; în germană “tschangos”; în engleză “csangos”).

Așa-zișii “ceangăi” sunt urmașii dacilor

Testele ADN efectuate de către romano-catolicii din Moldova, confirmă ei - așa-zișii “ceangăi” - sunt descendenți din poporul dac , deoarece s-a constatat în genomul tuturor celor care au efectuat testul ADN, sunt prezente - în proporție majoritară - gene specifice populațiilor care s-au dezvoltat pe teritoriul Daciei, în special în zona Transilvaniei. Istoria și antropologia au demonstrat dacii provin din triburile care s-au format, dezvoltat și au prosperat pe teritoriul Daciei din timpuri străveci, dovezile arheologice atestând existența pe acest teritoriu a unor civilizații încă din neolitic, respectiv: cultura Coțofeni, cultura Petrești, cultura Cucuteni, cultura Hamangia, cultura Gumelnița.
Vezi  testele ADN